eram bolnav…urma sa fiu si mai bolnav…

mustele nu-mi vor da pace de-acum incolo….m-am obisnuit sa le port cu mine in autobuz …urma sa ajugem in desertul de zgura rosie, unde soarele nu se va ascunde niciodata de tine…la prima statie dupa granita, toti tovarasii mei de calatorie…isi vor da jos incaltamintea, coborand cu talpile albe direct pe covorul cenusiu…semn ca poate….unii dintre ei s-au intors acasa….provizia de apa va fi pe sfarsite …voi incerca sa beau ce va mai ramane de la ceilalti…imi vor intinde bruma de apa ramasa zambind…urma sa cobor….urma sa fiu singurul care coboara …iar autobuzul va merge mai departe….voi ramane asteptand…departe de orice casa, departe pana si de fostii mei insotitori, aici ..in africa….asfintitul ma va tintui uimit,nici nu imi voi da seama care dintre noi se va indeparta de celalalt…el , impunator , urias si foarte decis sau eu, infim, inspaimantat si total strain…era soarele meu…l-am purtat cu mine de mic , abia acum insa am ajuns sa il privesc cu admiratie…. iar noaptea se va cobori goala si friguroasa pe umerii mei, alungandu-mi umbra … bine macar ca voi scapa de muste…urma sa inceapa simfonia vietuitoarelor noptii…de la sacalii plangaciosi pana la termitele fosnitoare …noaptea isi va aduce cu ea cealalta lume…urma sa astept sa fiu gasit….urma sa fiu gasit…